Ziua Bunicilor este o zi comemorativă, dedicată bunicilor în cadrul fiecăreia dintre familiile care își onorează precursorii. Cu stimă și recunoștință, generația tânără, vine cu un moment de felicitare și mulțumire pentru stăruinţa depusă de bunici în educarea generaţiei în creştere
29 septembrie 2024
24 august 2024
Locuitorii comunei Biești, se pot bucura de faptul că au fost create condiții de desfășurare a activităților comerciale prin deschiderea unei piețe mixte
30 iunie 2024
30 iunie 2024-momente de neuitat, valorificarea frumosului, continuitatea tradițiilor în cadrul Festivalului raional „Drag mi-i cântecul și neamul” care s-a desfășurat în comuna Biești r. Orhei. Festivalul a început cu un frumos alai de sărbătoare unde au participat toate colectivele artistice în frunte cu fanfara […]
29 martie 2024
Stimați locuitori ai comunei Biești, mâine, 29 martie 2024, se vor efectua lucrări de reparație și de dezinfectare a turnului de apă. Vă informăm că apa va fi sistată de la orele 9:00 până la orele 15:00. Ne cerem scuze pentru incomoditățile create.









